Sari la conținut

Cum să ne păstrăm sănătatea pe timpul toamnei?

Pe măsură ce se instalează toamna, aerul devine mai rece, zilele mai scurte și mai puțin însorite. Odată cu sosirea acestui anotimp apar și provocările pentru sănătatea organismului: guturaiurile, afecțiunile digestive, gripa, alergiile, precum și tentația de a petrece mai mult timp în interior, de a consuma alimente nesănătoase. 

Un sistem imunitar puternic reprezintă o barieră importantă în calea virușilor, bacteriilor, dar cum îl întărim? Iată câteva sfaturi de care să ții cont în perioada aceasta.

Consumă alimente ce întăresc imunitatea

Nu există nimic mai bun decât o ciorbă gustoasă, preparată din toate legumele de toamnă. Aduce un aport consistent de nutrienți și fibre necesare organismului. 

Vremea tot mai rece devine un factor de stres pentru organism și îl slăbește. Consumul de alimente sănătoase, citricele bogate în vitamina C, usturoi, ghimbir, spanac, migdale ajută la întărirea imunității. 

70% din sistemul imunitar se află în intestine, deci grijă mare la consumul de probiotice, reducerea cantității de alimente procesate și creșterea consumului de legume și fructe bogate în antioxidanți, care vor proteja în fața virusurilor.

Consumul fructelor și legumelor de sezon aduce nutrienți esențiali organismului. Merele sunt pline de fibre, antioxidanți și vitamina C, dovleacul este bogat în fibre, vitaminele A și C. Legumele cu frunze verzi sunt bogate în antioxidanți, minerale și vitamine, nucile și semințele sunt surse excelente de grăsimi sănătoase omega-3 și acizi grași.

Nu renunța la mișcare și timp petrecut în aer liber

Scăderea temperaturii ne determină să stăm mai mult în interior, însă activitățile în aer liber, drumeții, ciclism, jogging sunt benefice pentru sănătate. Petrecerea a minim 15 minute zilnic în aer liber, în natură, oferă multiple beneficii pentru organism: aport de vitamina D, esențial pentru imunitate, reducerea stresului, scăderea presiunii sângelui, îmbunătățește capacitatea de concentrare, sănătatea mintală. Sunt studii care demonstrează că momentele petrecute în aer liber reduc riscurile de îmbolnăvire pentru numeroase boli, cum ar fi diabet tip II, boli cardiovasculare, stres, tensiune arterială ridicată etc.

Nu trebuie să renunți la sportul în aer liber când afară scade temperatura, îmbracă-te în straturi mai multe și cât mai subțiri pentru a permite transpirației să se evapore.

Hidratează-te corespunzător

Mulți dintre noi suntem tentați să credem că deshidratarea organismului se poate instala doar vara, când este cald, nu și atunci când se răcește afară. Este complet neadevărat, și când este frig avem nevoie de cât mai multe lichide. Senzația de frig poate să deshidrateze la fel ca transpirația într-o zi toridă de vară, deoarece corpul lucrează pentru a menține căldura. Cantitatea zilnică de apă depinde de înălțimea și greutatea persoanei, de starea ei de sănătate, de activitatea fizică depusă, de alimentația consumată, dar și de temperatura și umiditatea din aer. Un aport de apă cuprins între 30-40 ml de apă/kg corp pe zi este indicat pentru hidratarea corespunzătoare a unui organism activ. 

Apelează la suplimente alimentare

Pentru ca sistemul imunitar să facă față unor eventuale răceli toamna organismul are nevoie de un aport crescut de vitamine și minerale. Vitamina A va întări organismul și va lupta împotriva infecțiilor, combate bacteriile, virusurile, dar și alți agenți patogeni din organism,  vitamina C stimulează producția de celule imunitare, luptă împotriva virusurilor, bacteriilor și fungilor, vitamina B3 ajută la creșterea imunității, vitamina E este un antioxidant puternic ce ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor, zincul ajută la funcționarea normală a sistemului imunitar. Suplimentează necesarul de vitamine și minerale, la nevoie, cu ajutorul tabletelor HRI-Vitalion Plus, un produs pe bază de plante, ce au în compoziția lor vitamine și minerale esențiale pentru buna funcționare a organismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *