Primăvara este perioada anului în care zilele încep să fie mai lungi, soarele ne încurajează să ieșim mai mult din casă, să petrecem timp în natura care prinde viață. Dar nu este totul perfect. În această perioadă a anului apar multe alergii, sentimentul de apatie și oboseală ce afectează anual mai mult de jumătate din populație. Acest fenomen este cunoscut sub numele de astenie de primăvară și, deși nu este o boală în sine, poate afecta semnificativ calitatea vieții celor care suferă de aceasta.
Cum știu dacă sufăr de astenie de primăvară
Astenia de primăvară este o tulburare temporară, care apare în perioada de trecere de la sezonul de iarnă la cel de primăvară. Afectează multe persoane și se caracterizează printr-un sentiment general de oboseală, slăbiciune și lipsă de energie. În plus, se poate manifesta și prin simptome precum iritabilitate, tristețe, anxietate, lipsă de concentrare și dificultatea de a adormi.
Care sunt cauzele apariției asteniei de primăvară
Astenia de primăvară apare ca urmare a schimbărilor sezoniere care au loc în corpul uman. În timpul iernii, organismul se adaptează la un mediu mai rece, mai întunecat, iar nivelurile de melatonină, hormonul responsabil cu reglarea somnului, cresc pentru a ajuta organismul să doarmă mai bine în condiții mai puțin luminoase.
Odată cu sosirea primăverii zilele devin mai lungi și temperaturile cresc. Cantitatea de lumină de afară crește, ceea ce activează serotonina, hormonul ce stimulează starea de spirit. Aceste modificări stresează organismul, ducând la oboseală.
Apoi, creșterea temperaturii de afară afectează temperatura corpului, prin urmare și tensiunea arterială. Când afară se încălzește vasele de sânge se dilată și tensiunea arterială scade. Rezultatul îl reprezintă oboseala, scăderea nivelului de energie.
Nutriția din perioada anotimpului rece își spune și ea cuvântul. Consumul redus de fructe și legume proaspete duce la un deficit de vitamine și minerale.
Trecerea la ora de vară perturbă somnul și ritmul circadian, ceea ce duce la o senzație de oboseală și somnolență crescute pe parcursul zilei.
Însă oricare ar fi semnele din spatele stării de oboseală, este bine de știut că pot fi contracarate printr-o serie de măsuri.
Cum să lupți cu astenia de primăvară
Din fericire, există mai multe moduri de a combate astenia de primăvară și de a recupera energia și vitalitatea pierdute.
Dieta echilibrată – o varietate de legume și fructe proaspete, de sezon, leguminoase și cereale bogate în vitamine, minerale și antioxidanți te vor sprijini în lupta împotriva oboselii și vor stimula producția de energie.
Hidratare adecvată – este esențial să reduci consumul de cafea și să rămâi hidratat/ă, consumând minim 2 l de apă pe zi. Apa ajută la transportul nutrienților către celule și elimină toxinele din organism.
Odihnă și relaxare – învață să-ți asculți corpul și să-l odihnești atunci când are nevoie. Tehnici de relaxare precum meditația, yoga sau citirea unei cărți ajută la reducerea stresului și la îmbunătățirea sănătății mentale.
Somnul de calitate – învață să te duci la culcare și să te trezești la aceleași ore pentru a menține un ciclu intern al ceasului biologic. De asemenea, crearea unui mediu calm și confortabil pentru odihnă contribuie la un somn de calitate, necesar pentru recuperare.
Expunerea la lumina soarelui – ajută la reglarea nivelului de melatonină și îmbunătățirea dispoziției. O plimbare în timpul zilei sau expunerea într-un loc luminos vor contribui la crearea acelei stări de bine atât de necesare pentru organism.
Activitate fizică – exercițiile fizice reprezintă o modalitate excelentă de a combate oboseala de primăvară și de a-ți recupera energia. Mișcarea nu numai că îmbunătățește condiția fizică, sprijină circulația sanguină, dar stimulează și producția de endorfine, așa numiții hormoni ai fericirii, care ajută la îmbunătățirea stării de spirit și la combaterea oboselii. Poți alege să faci yoga, să te plimbi cu bicicleta, să alergi ori să mergi la sală. Cheia este să adaptezi exercițiile fizice la intensitatea pe care organismul tău o poate suporta. Suprasolicitarea și lipsa exercițiilor de încălzire duc la apariția durerilor articulare. Exercițiile de încălzire îmbunătățesc gama de mișcări specifice articulațiilor, ajută la menținerea performanței și flexibilității și previn accidentările.
Pentru că nu este de dorit atunci când avem nevoie să se creeze o stare de bine, disconfortul creat de durerile articulare poate fi înlăturat cu ajutorul gelului pentru articulații ArtroWell. Are efect instant asupra articulațiilor datorită componentelor sale bioactive cu proprietăți antiinflamatoare și analgezice. Conține extract de castan sălbatic, arnica, ulei de mentă, ulei de eucalipt, extract de curcuma, aloe vera. Combinația substanțelor active din ingredientele ce stau la baza gelului ArtroWell contribuie la relaxarea mușchilor încordați și a articulațiilor tensionate, eliminarea durerilor articulare și ajută la îmbunătățirea stării fizice generale. După un antrenament sportiv intens ArtroWell, gel pentru articulații, calmează musculatura afectată de febra musculară.