Sari la conținut

Yoga, o disciplină ce îmbină planul fizic cu cel al minții cu beneficii pentru sănătate

Combinație inteligentă între exerciții izometrice și practici mentale, menite să țină o persoană cât mai mult timp în diferite posturi, yoga este o practică sănătoasă, cu multe beneficii. De altfel, studii științifice realizate în ultimii ani au demonstrat că practica de meditație yoga are efect benefic asupra sănătății, iar tipurile de tehnici folosite în aceste cercetări sunt meditația yoga, tehnici de respirație, posturi de yoga.

Beneficii asupra sănătății

Yoga înseamnă mai mult decât niște simple posturi, înseamnă de fapt o atingere a echilibrului interior, a unei stări de bine, eliminarea unor frici, temeri, gânduri. Aduce beneficii fizice și psihice persoanelor de toate vârstele.

În primul rând, practicând yoga vei reduce stresul, deoarece yoga ajută la scăderea nivelului de cortizol sau ”hormonul stresului”, cum mai este numit. Există multe tehnici și metode specifice de combatere a stresului prin echilibrare emoțională și energetică.

Un alt beneficiu este îmbunătățirea echilibrului și flexibilitatea, care în timpul practicării exercițiilor se îmbunătățește pentru a se menține postura cât mai mult timp. Prin mișcările lente efectuate și respirație profundă crește fluxul de sânge, are loc încălzirea mușchilor.

Prin tehnici de flexibilizare, relaxare sau tonifiere, practicate pe diferite segmente ale coloanei și articulațiilor, are loc și o ameliorare a durerilor de spate.

Studiile au arătat că yoga ajută la îmbunătățirea sănătății inimii și reducerea factorilor de risc. Are loc reducerea tensiunii arteriale deoarece yoga relaxează vasele de sânge și crește fluxul sanguin către inimă.

Un alt beneficiu îl reprezintă îmbunătățirea respirației, prin diferite exerciții, ce ajută la creșterea rezistenței, performanței și menținerea funcțiilor pulmonare sănătoase.

Calitatea vieții este influențată de tulburările de somn cauzate de stres, iar yoga, prin tehnici speciale de relaxare, meditații ghidate și practici de respirație, favorizează îmbunătățirea somnului.

O terapie adjuvantă pentru combaterea migrenei ar putea fi yoga, care stimulează nervul vag, responsabil cu ameliorarea migrenelor.

Unele studii arată că yoga și alte terapii pentru minte și corp au efect pozitiv în menținerea controlului glicemiei. Prin controlul stresului nivelul de zahăr din sânge nu crește. Se reglează cortizolul și alți hormoni de stres ce duc la creșterea tensiunii arteriale și a nivelului de glucoză din sânge.

Nu în ultimul rând, ajută la creșterea stimei de sine, deoarece prin practica yoga sunt exprimate sentimente de iertare, recunoștință, empatie.

Contraindicații

Desigur, dincolo de beneficii, yoga are și o serie de contraindicații și este important să se țină cont de vârstă, starea de sănătate a persoanei, deoarece nu toate asanele pot fi efectuate. Există o serie de asane care sunt contraindicate în sarcină, cum sunt cele ce presupun extensia coloanei, comprimarea abdomenului. Persoanele cu sciatică trebuie să evite anumite posturi ce presupun aplecarea trunchiului în față. La persoanele vârstnice poziții ce presupun statul în picioare sau ținerea genunchilor îndoiți nu sunt indicate. Persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală ar trebui să se abțină o perioadă de la yoga, iar cele cu hipertensiune trebuie să evite anumite poziții, la fel și cei cu hernie și ulcere sau cu luxație de umăr, dureri sau leziuni de mâini, șold sau glezne.

Yoga aduce numeroase beneficii pentru întregul organism și poate deveni o soluție de a combate stresul cotidian. Cheia succesului în practica yoga este respectarea limitelor propria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *