Sari la conținut

Rolul florei intestinale în susținerea sistemului imunitar al organismului

Sistemul digestiv nu este dedicat doar tranzitului alimentelor, el reprezintă și un ecosistem sau habitat populat de microorganisme, ce formează un ansamblu denumit microbiota intestinală sau flora intestinală, cu rol important în menținerea sănătății organismului.

Însă microbiota reprezintă doar unul dintre componentele cu rol în apărarea imunitară. Alte componente sunt:

– Mucoasa intestinală, membrana care căptușește peretele tractului digestiv. Aceasta are rolul de a împiedica pătrunderea microorganismelor necorespunzătoare în organism, dar lasă nutrienții și micronutrienții să treacă. Acționează ca un „filtru”.

– Sistemul imunitar intestinal, considerat centrul sistemului imunitar. El găzduiește 70-80 % din totalul celulelor imune și comunică în mod constant cu bacteriile din intestin pentru a întări sistemul imunitar în fața corpurilor străine. 

Flora intestinală este compusă din miliarde de microorganisme, precum bacterii, viruși, fungi, respectiv este formată din 85% probiotice – bacterii bune, de fermentație, și 15% agenți patogeni – bacterii de putrefacție. Conține peste 100 de mii de miliarde de bacterii, din 500 până la 1000 de specii: Lactobacillus, BacteroidesStreptococcusCandidaEscherichia, Clostridium, Bifidobacterium, Klebsiella, Enterococcus faecalis, Staphylococcus aureus etc.

Echilibrul dintre aceste bacterii conferă organismului sănătate. Orice modificare în acest echilibru duce la creșterea sensibilității în fața infecțiilor. 

Flora intestinală de fermentație descompune fibrele alimentare conținute de fructe, legume, cereale, ce nu pot fi digerate de sucul digestiv, în timp ce flora de putrefacție descompune reziduurile conținute în carne, ouă, care ajung nedigerate la nivelul colonului. Pe lângă rolul lor în procesul digestiv, bacteriile bune inhibă multiplicarea bacteriilor rele.  

Când se formează flora intestinală

Formarea florei intestinale are loc încă din viața intra-uterină, când bebelușul este expus la o parte dintre bacteriile din corpul mamei. Ulterior, tubul său digestiv este populat cu bacterii în momentul în care trece prin vaginul mamei la naștere, apoi când are loc contactul cu pielea mamei și laptele matern. Apoi, un rol important în expunerea bebelușului la bacterii benefice îl are mediul înconjurător.

Rolul florei intestinale

Rolul sistemului imunitar este de a proteja organismul de boli și de a evita agenții patogeni și bacteriile nedorite. Sistemul imunitar este interconectat cu bacteriile intestinale, între cei doi existând o relație simbiotică. Se susțin reciproc pentru a proteja organismul. 

De exemplu, microbiomul intestinal acționează ca un gardian și un antrenor. Învață celulele imune, numite celule T, să distingă entitățile străine de propriul țesut al organismului. Când anticorpii nu pot neutraliza anumiți agenți patogeni care au reușit să atace celulele organismului, celulele T sunt activate pentru a secreta citokine, anumite molecule inflamatorii, care distrug agenții infecțioși. Acest proces este denumit imunitate mediată de celule.

Când totul decurge fără probleme, intestinul trimite semnale pentru dezvoltarea unei funcții imune sănătoase, care modulează răspunsurile imune. În schimb, sistemul imunitar ajută la popularea florei intestinale cu bacterii bune, care promovează sănătatea.

Când relația dintre sistemul imunitar și flora intestinală merge bine, organismul este capabil să se apere în fața agenților patogeni și să tolereze bacteriile inofensive, prevenind un răspuns autoimun și asigurând bunăstarea generală. Însă anomaliile în comunicarea dintre bacteriile intestinale și celulele imune pot contribui la apariția bolilor. Deoarece sistemul imunitar este strâns legat de microbiota intestinală, dacă organismul este expus la factori de distrugere a bacteriilor bune – o dietă proastă, antibiotice, intervenții chirurgicale, chimioterapie etc, acest lucru distruge flora intestinală, care poate duce la o imunitate redusă. 

Mucoasa intestinală este delicată, iar atunci când este slăbită devine vulnerabilă în fața agenților patogeni. 

Când flora bacteriană din intestin este dezechilibrată, există mai puține bacterii bune față de cele rele, întregul organism este afectat.

Echilibrarea florei intestinale

Din fericire, și bacteriile bune pot suprapopula intestinul, la fel ca cele rele. Având un control asupra alimentației, poate să crească biodiversitatea bacteriilor.  Îmbunătățirea dietei prin eliminarea zaharurilor și a alimentelor procesate și includerea mai multor prebiotice – legume verzi, cereale, fructe, semințe de in, leguminoase, precum și consumul de alimente bogate în probiotice, cum ar fi chefirul, iaurtul, varza murată, suplimentele alimentare poate restabili echilibrul florei intestinale. 

Suplimentele alimentare, cum sunt tabletele HRI-Vitalion Plus, oferă un plus de protecție florei intestinale, prin stimularea creșterii bacteriilor benefice. Este un produs ce are în compoziție vitamine, minerale, bioflavonoide, antioxidanți ce acționează în sinergie pentru a ajuta organismul să se bucure de prezența tuturor micro și macronutrienților esențiali pentru o stare optimă de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *