Marius Afilipoaie – un militar aparte

Marius este un personaj foarte special. L-am cunoscut la Miercurea Ciuc, nu departe de locația competiției Tusnad Marathon. După ce am schimbat câteva vorbe, am aflat că este militar, și aleargă defapt și la „servici” și în timpul liber. Cei din echipă am fost foarte interesați de povestea lui, deoarece știm cu toții, că viața de militar nu este un lucru ușor.

Fiind din fire un om liniștit și tăcut, ne-a povestit într-un mod foarte modest cum este viața de zi cu zi în cadrul brigăzii 61 Vânători de munte. Pentru noi însă, el a părut un supererou.

Pe lângă un loc de muncă atât de solicitant fizic, Marius are o familie și în timpul liber aleargă maratoane sau se cațără pe vârful munților. Iar spre toamnă, pe lângă multe alte competiții va participa împreună cu niște prieteni și la maratonul istoric de la Atena. În filmulețul de mai jos veți putea observa și tricoul lui Marius, inscripționat cu Invictus. Acest lucru nu este întâmplător, este defapt vorba de Asociația Voluntarilor Invictus care trimit luptători răniți la Invictus Games. Cred că putem fi mândrii de militarii noștri.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Cookie-uri terțe

Acest website utilizează Google Analytics şi Meta Pixel pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori pe site și cele mai populare pagini.

Păstrarea acestui modul cookie activat ne ajută să îmbunătățim site-ul nostru web.