Kósa Szilárd – 20 de maratoane, și nu se oprește aici

Kósa Szilárd este un personaj cu adevărat special. L-am cunoscut la Miercurea Ciuc și primul lucru pe care am observat a fost faptul că are o minte deschisă, este foarte activ și este extraordinar de pasionat de hobby-ul lui. El consideră alergatul doar un hobby, dar eu cred că este mult mai mult. În fiecare cuvânt al lui am simțit cât de dedicat este și cât de important este mișcarea în viața lui.

Szilárd a fost mereu pasionat de sport, însă alergatul a venit puțin mai târziu în viața lui. De atunci nu a stat pe loc și într-un mod incredibil, a fugit deja douăzeci de maratoane internaționale. Iar acest număr crește în continuu. El mai spune că nu aleargă de obicei mai mult de o dată într-un oraș, astfel fiecare concurs își menține feelingul aparte și atmosfera specifică locației.

Până acum a alergat pe asfaltul din Budapesta, Viena, Brașov, București, Frankfurt, Roma, Košice, München, Lacul Garda, Firenze, Barcelona, Madrid, Cluj, Sibiu, Lindau, Lisabona, Veneția, Milano și Salzburg. Cele mai bune rezultate le-a avut în Salzburg anul acesta, pe 6 mai unde a fugit 42.195 de metri în 03:07:43.

Cu ocazia interviului acordat am vorbit și despre sănătate și cum afectează defapt alergatul articulațiile membrelor inferioare. În timpul unui maraton efortul fizic depus este foarte mare și de aceea este important să oferim corpului vitamine și minerale cu scopul de a preveni afecțiunile sistemului osos și pe viitor.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Cookie-uri terțe

Acest website utilizează Google Analytics şi Meta Pixel pentru a colecta informații anonime, cum ar fi numărul de vizitatori pe site și cele mai populare pagini.

Păstrarea acestui modul cookie activat ne ajută să îmbunătățim site-ul nostru web.