Majoritatea oamenilor nu se gândesc la articulații până ce nu apare durerea. Dar sănătatea articulațiilor începe să se deterioreze cu mult timp înainte să apară durerea. De aceea, cel mai bun medicament pentru sănătatea articulațiilor este prevenția.
În tinerețe procesul de îmbătrânire pare îndepărtat și aproape imperceptibil. Ne simțim invincibili la vârsta de 20 de ani, dar asta nu înseamnă că nu ne putem simți la fel și peste 50 de ani. Îngrijirea din timp a articulațiilor te poate ajuta să atenuezi din problemele ce pot să apară și care, de altfel, te pot afecta pe măsură ce îmbătrânești. Sunt aspecte ce pot avea un profund impact nu doar asupra mobilității articulațiilor, ci și asupra stării generale de sănătate.
La 20 de ani… consumă alimente sănătoase
Când ai 20 de ani dieta ta este departe de a fi una sănătoasă, consumi cafea, băuturi alcoolice, fumezi, mănânci produse fast-food. Cea mai vulnerabilă parte a articulațiilor o reprezintă cartilajul care absoarbe șocul la frecarea dintre oase. Cartilajul poate fi reconstruit în funcție de alimentele consumate. Sunt recomandate o serie de alimente pentru a întări cartilajul, precum fructe și legume ce furnizează antioxidanți, lactate cu conținut scăzut de grăsimi, uleiuri sănătoase cum sunt cel de măsline, cocos. Semințele, nucile, peștele susțin în mod specific sănătatea articulațiilor.
La 30 de ani… menține-te în formă făcând sport
La 30 de ani și după această vârstă multe persoane devin părinți, au copii mici, au locuri de muncă ce necesită multă atenție, prin urmare activitatea fizică lasă mult de dorit. Acest lucru înseamnă că un stil de viață activ, susținut anterior prin programele școlare sportive, tinde să fie eliminat și este nevoie să fie luate măsuri proactive pentru protejarea articulațiilor. Articulațiile au nevoie de mușchi puternici și o greutate sănătoasă. Prea multă greutate și prea puțină masă musculară duc la apariția problemelor articulare în următorii zece ani. În special femeile pot experimenta dureri de articulații după vârsta de 30 de ani, moment în care se poate apela la suplimente alimentare pentru atenuarea disconfortului creat de articulații.
Integrează exercițiile fizice în programul zilnic. Acordă o atenție deosebită exercițiilor pentru picioare care antrenează mușchii de bază. Dacă nu ai timp de sală, fă mișcare acasă.
Dacă lucrezi la birou fă pauze dese și întinde mușchii, acest lucru va duce la evitarea rigidității articulațiilor. Yoga are un impact redus și protejează sănătatea articulațiilor.
La 40 de ani… apelează din timp la sfaturile unui medic specialist
Indiferent dacă ai simptome sau nu ar fi bine să apelezi la un consult medical, după vârsta de 40 de ani. Conform studiilor, femeile sunt mai predispuse la această vârstă să dezvolte artrită. Pe lângă medicație, pentru a gestiona disconfortul fizic kinetoterapia este de ajutor pentru a facilita mișcarea și a evita rigiditatea, iar suplimentele alimentare, diferite unguente și geluri reprezintă potențiale tratamente la care se poate recurge.
La 50 de ani… ascultă-ți corpul
În această perioadă a vieții articulațiile încep să se rigidizeze și este momentul să iei măsuri. Se aplică și acum toate sfaturile prezentate mai sus: exerciți fizice, alimentație sănătoasă, controale periodice la medic, însă este important acum să îți asculți corpul. Spre exemplu efectuarea unor exerciții fizice devine dificilă, pot pune presiune mare pe articulații care încep să doară. În acel moment schimbă rutina exercițiilor fizice, activitățile cu impact ridicat vor ridica probleme, spre exemplu alergarea. Sunt recomandate activități cu impact redus, cum ar fi yoga și ciclismul, care mențin mușchii puternici și articulațiile active, fără a le deteriora.
La 60 de ani… neapărat elimină obiceiurile nesănătoase
În acest stadiu al vieții tale este esențială îngrijirea articulațiilor. Dacă până acum nu ai eliminat obiceiurile nocive, acum este momentul să o faci: renunță la fumat care crește nivelul de inflamație în corp și face mai dificilă recuperarea după anumite leziuni; hidratează-te corespunzător; adoptă o alimentație sănătoasă-dieta mediteraneeană cu multe legume, fructe, cereale integrale poate reduce disconfortul fizic; fă exerciții, dar atenție la încălzirea mușchilor și articulațiilor, nu le suprasolicita pentru a nu-ți crea probleme.
Evident, eliminarea obiceiurilor nesănătoase te ajută să îți protejezi articulațiile și după vârsta de 70 de ani încolo.
O opțiune de luat în considerare atunci când apar durerile de articulații, durerile musculare, indiferent de vârstă, sunt suplimentele alimentare, cremele cu aplicare externă. Apelează cu încredere la ArtroWell, gel pentru articulații. Bazat pe ingrediente naturale, este o continuare a tratamentului cu HRI-Vitalion. Este conceput special pentru persoanele care se confruntă cu disconfort articular și muscular, cu articulații tensionate. Datorită componentelor sale bioactive, cu proprietăți antiinflamatoare și analgezice ajută la creșterea mobilității articulațiilor, elimină disconfortul și reduce durerea.