Probabil știi că prăjiturile cu cremă, produsele de patiserie, pizza, pâinea albă, preparatele grase, cartofii prăjiți nu sunt cele mai bune alimente de consumat ca parte a unei diete sănătoase, dar ce anume le face atât de nesănătoase? Cantitățile mari de colesterol. Dar organismul uman are nevoie de colesterol pentru a funcționa corect, deși una dintre cele mai greșite concepții este că tot colesterolul este rău. Prin urmare, care este rolul colesterolului în organism și care este cantitatea potrivită pentru a fi consumată?
Colesterolul are două surse: alimentele consumate și organismul omului. Este produs de ficat, iar cantitatea produsă, aproximativ 80% din necesar, este suficientă pentru a susține funcțiile organismului fără nici o sursă suplimentară. Însă colesterolul este, de asemenea, conținut și de alimentele consumate, în principal carne roșie, lactate, ouă. Aceste alimente sunt bogate în grăsimi saturate și trans și determină ficatul să producă mai mult colesterol decât în mod normal. Unele uleiuri, cum ar fi uleiul de cocos și uleiul de palmier, folosite în produse de patiserie, sunt, de asemenea, bogate în colesterol.
Colesterolul este o substanță cu o consistență asemănătoare cu ceara și se regăsește în întreg organismul, călătorind spre țesuturi și celule cu ajutorul sângelui. Compoziția sa chimică îl împiedică să călătorească singur și trebuie să se atașeze de alte molecule. Face echipă cu proteinele și un alt tip de lipide, trigliceridele. Aceste molecule se leagă între ele și formează o particulă numită lipoproteină. În funcție de lipoproteinele care îl transportă prin sânge, colesterolul se diferențiază în lipoproteine cu densitate moleculară mică (Low Density Lipoprotein – colesterol LDL sau numit și colesterol ”rău”) și lipoproteină cu densitate moleculară mare (High Density Lipoprotein – colesterol HDL sau colesterol ”bun”).
Rolul colesterolului în organism
Ceea ce este important de știut este că există o diferență între ceea ce este denumit în mod obișnuit „colesterolul bun” și „colesterolul rău”.
Lipoproteinele cu densitate mică reprezintă cantitatea cea mai mare de colesterol din sânge, care este transportat la țesuturi și, în timp, se depune pe pereții arterelor formând plăci de aterom ce le îngustează și se ajunge astfel la ateroscleroză.
În schimb, lipoproteinele cu densitate mare absorb cantitatea de colesterol din sânge și o întoarce către ficat, unde este metabolizat și eliminat din corp. Prin urmare, LDL colesterol contribuie la creșterea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare, în timp ce HDL colesterol reduce acest risc.
Corpul nostru are nevoie de colesterol pentru a funcționa corect:
- este folosit pentru a construi celule în organism și a le proteja
- contribuie la producerea de hormoni sexuali, steroizi, reproducători
- contribuie la producerea de acizi biliari cu rol esențial în digestia grăsimilor
- ajută la producerea de vitamina D în urma expunerii la soare
- facilitează absorbția de către organism a vitaminelor solubile, precum vitaminele A, E, K
- susține sistemul imunitar și acționează ca un antioxidant prin combaterea radicalilor liberi și a infecțiilor
- favorizează formarea de conexiuni neuronale fiind responsabil de sinteza neurotransmițătorilor
- ajută la creșterea și cicatrizarea țesuturilor.
Valorile normale ale colesterolului
Valorile LDL colesterol este bine să fie menținute cât mai scăzute, ideal, în cazul majorității adulților fiind de sub 100 mg/dl, iar dacă există antecedente de ateroscleroză ar fi bine ca valorile să fie sub 70 mg/dl. Între 120-159 mg/dl se consideră a fi valori la limită, iar peste limita normală sunt considerate valorile peste 160 mg/dl.
Valorile bune ale colesterolului HDL sunt considerate a fi mai mari de 60 mg/dl, cele între 40-50 mg/dl sunt valori normale, iar peste limita optimă sunt valorile mai mici de 40-50 mg/dl. În cazul femeilor însărcinate este ideal ca valorile LDL să fie mai mici de 100 mg/dl și ale HDL mai mari de 60 mg/dl.
Factorii de risc pentru colesterolul mărit
Există mai mulți factori ce afectează nivelul colesterolului. Aceștia includ:
- vârsta înaintată, menopauza, în cazul femeilor, duce la dezechilibrarea nivelului de LDL
- alimentația – grăsimile saturate și cele trans din alimente cresc nivelul colesterolului LDL
- ereditatea – predispoziția de a moșteni de la părinți tendința de a avea colesterol mărit. Afecțiunea se numește hipercolesterolemie familială. Poate să cauzeze niveluri ridicate de colesterol chiar de la o vârstă fragedă și, dacă nu este tratată va continua să se înrăutățească crescând riscul de a dezvolta o boală cardiovasculară, atac de cord, accident vascular cerebral la vârstă tânără.
- diferite afecțiuni medicale, cum sunt hipotiroidismul, anorexia nervoasă, insuficiența renală, diabet zaharat, ciroza biliară primitivă, sindrom nefrotic, sindrom Cushing, alcoolismul, alte tulburări alimentare.
Afecțiuni cauzate de colesterolul mărit
Acumularea de colesterol LDL pe pereții arterelor, alături de lipide, leucocite, grăsimi, duce la îngustarea arterelor, calcifierea acestora și implicit la scăderea aportului de sânge spre țesuturi. Acest lucru duce la apariția de ateroscleroză, insuficiență cardiacă, infarct, accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, boală arterială periferică, apariția diabetului de tip 2.
Semne de alarmă
Nivelul ridicat de colesterol se încadrează în categoria tulburări și afecțiuni ce evoluează „tăcut”. În special în stadiile incipiente, nivelul colesterolului ridicat nu prezintă simptome vizibile. Dar a aștepta ca organismul să-ți spună că ai colesterolul ridicat poate fi periculos, deoarece se poate anunța printr-un atac de cord, dureri în piept, accident vascular cerebral sau diabet. Odată cu înaintarea în timp și depunerea de plăci ateromatoase scade fluxul sanguin în artere și apar durerile toracice, dureri la nivelul membrelor inferioare, amețeli, pierderi de memorie, dureri abdominale.
Doar un test de sânge poate spune dacă ai probleme cu colesterolul și este important să fie verificat nivelul acestuia cel puțin o dată la fiecare 5 ani.
Prevenție prin schimbarea stilului de viață
Ce este de făcut? Nivelul ridicat de colesterol poate fi reglat prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Tot ceea ce ai de făcut este să:
- înlocuiești alimentele prăjite de tip fast food din alimentație, grăsimile saturate, dulciurile și să consumi în loc alimente cu conținut de grăsimi nesaturate, cum este avocado, semințe de in, carne de pește, legume gătite la abur, fierte sau la cuptor
- să consumi alimente bogate în acizi Omega 3, cum sunt somonul, macrou, hering, semințele de in, migdale
- să înlocuiești alcoolul cu ceaiuri de mentă, ghimbir, ceai verde, roșu
- să faci mai multă mișcare, în special exerciții cardio
- să renunți la fumat
- să îți menții sub control greutatea
- să apelezi la medic sau nutriționist pentru sfaturi și îndrumări legate de alimentația sănătoasă și un stil de viață sănătos
- să apelezi la suplimente naturale ce susțin sănătatea sistemului cardiovascular. Tabletele HRI-Vitalion Plus reprezintă alegerea perfectă deoarece conțin o formulă naturală îmbogățită cu trei ingrediente, ce lucrează împreună pentru a susține în parametrii normali fluxul de sânge și pentru a îmbunătăți sănătatea vaselor de sânge prin regenerarea pereților vasculari.